Acasă » Știri » Știri interne » Trei deţinuţi, eliberaţi din greşeală. Unul a părăsit, deja, ţara

Trei deţinuţi, eliberaţi din greşeală. Unul a părăsit, deja, ţara

De: Cancan 05/11/2017 | 10:19
Trei deţinuţi, eliberaţi din greşeală. Unul a părăsit, deja, ţara

Trei persoane condamnate au fost eliberate din greşeală în baza legii recursului compensatoriu, la Penitenciarul din Giurgiu, autorităţile neţinând cont de faptul că un corp de detenţie al închisorii fusese modernizat, potrivit lui Sorin Dumitraşcu, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din ANP.

 

Preşedintele Federaţiei Sindicatelor din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP), Sorin Dumitraşcu, a precizat că trei condamnaţi, printre care şi un cetăţean străin, au fost eliberaţi din greşeală în baza recursului compensatoriu din Penitenciarul Giurgiu.

Potrivit sursei citate, este vorba de doi deţinuţi, dintre care doi au fost deja prinşi, unul dintre ei fiind condamnat pentru tâlhărie, şi încă un cetăţean străin, care ar fi plecat din ţară.

„Vorbim despre un număr de trei deţinuţi, a fost o eroare de calcul, în sensul că un corp de clădire căruia i se supun trei secţii a fost categorisit greşit. Nu era pe lista aceea cu clădirile care ar fi trebuit sa aibă condiţii improprii, ca să ducă la eliberarea unor deţinuţi. S-au calculat nişte zile în plus pentru aceşti deţinuţi şi au fost puşi în libertate. Ulterior, la o verificare, s-a constatat eroarea. Noi am avertizat ca dacă aplicarea acestei legi nu este pregătită corespunzător sunt posibile nişte erori, ceea ce înseamă fie punerea în libertate eronat, adică mai devreme, fie anumiţi deţinuţi vor sta mai mult decât ar fi necesar în penitenciar.

Nu ştiu exact de ce erau condamnaţi aceşti trei deţinuţi, însă fiind la penitenciarul Giurgiu, care are profil de maximă siguranţă, cel mai probabil, erau recidivişti şi cu pedepse mari. Din informaţiile pe care le avem şi noi, unul dintre cei trei deţinuţi este cetăţean străin şi a părăsit România, imediat ce a fost eliberat. În situaţia asta, se impune o verificare a tuturor eliberării condiţionate în perioada aceasta şi se impune ca cel, care nu a organizat corespunzator, sa răspundă”, a declarat, pentru Mediafax, Sorin Dumitraşcu. 

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
BANC | Bulă și Bubulina se află la vizionarea unei case
BANC | Bulă și Bubulina se află la vizionarea unei case
FOTO. Cea mai bogată româncă are o avere de peste 800.000.000 de euro și arată impecabil la 66 de ani
FOTO. Cea mai bogată româncă are o avere de peste 800.000.000 de euro și arată...
INCREDIBIL! Mădălina Ghenea a pozat ca NICIODATĂ, iar imaginile au scăpat pe net! Cum apare
INCREDIBIL! Mădălina Ghenea a pozat ca NICIODATĂ, iar imaginile au scăpat pe net! Cum apare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Cum a ajuns Regina Elisabeta a II-a la 96 de ani. Sandwich-ul simplu, dar sănătos, pe care îl mânca mereu monarhul Marii Britanii
Cum a ajuns Regina Elisabeta a II-a la 96 de ani. Sandwich-ul simplu, dar sănătos,...
Meteorologii Accuweather anunță o vară istorică în România! Nu s-a mai întâmplat așa ceva în ultimii ani. Cum va fi vremea pe litoral?
Meteorologii Accuweather anunță o vară istorică în România! Nu s-a mai întâmplat așa ceva în...
Cel mai mare atac ucrainean de la începutul războiului. Peste 100 de drone au lovit baze navale, rafinării și instalații militare ruse
Cel mai mare atac ucrainean de la începutul războiului. Peste 100 de drone au lovit...
Ciclonul care a făcut ravagii în Europa ajunge și în România. Meteorologii avertizează că vin zile cu averse, grindină și vijelii
Ciclonul care a făcut ravagii în Europa ajunge și în România. Meteorologii avertizează că vin...
Când intri pe autostradă, dai semnal STÂNGA sau DREAPTA? Ce semnale luminoase sunt impuse de lege
Când intri pe autostradă, dai semnal STÂNGA sau DREAPTA? Ce semnale luminoase sunt impuse de...
Bat clopote de nuntă pentru Anamaria Prodan și Ronald Gavril? Impresara a dezvăluit dacă a fost sau nu cerută în căsătorie: ,,Eu mi-am cerut toți foștii în căsătorie”
Bat clopote de nuntă pentru Anamaria Prodan și Ronald Gavril? Impresara a dezvăluit dacă a...
"Te iubesc, sufletul meu". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant transmis de părinții...
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia la fiul său: „Mamă, adu-mi ceva de mâncare că nu mai pot de foame și n-am timp să mă mai duc să mănânc.”
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între...
Un sat montan din Europa introduce taxă de intrare pentru turişti, din cauza celor care îşi fac selfie-uri
Un sat montan din Europa introduce taxă de intrare pentru turişti, din cauza celor care...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Primul ChatGPT dedicat limbii române
Primul ChatGPT dedicat limbii române
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
A recunoscut! În ce loc neobișnuit a întreținut Oana Roman relații intime: ”Când eram tânără făceam tâmpenia asta la greu...”
A recunoscut! În ce loc neobișnuit a întreținut Oana Roman relații intime: ”Când eram tânără...
Pădurea din România care s-a transformat într-un loc de vis. Turiștii se îngrămădesc pentru a se bucura de o experiență unică
Pădurea din România care s-a transformat într-un loc de vis. Turiștii se îngrămădesc pentru a...
Fructul care i-a șocat pe toți românii. Oamenii n-au știut cum să-l mănânce. A fost nevoie de un ghid pentru a-l consuma
Fructul care i-a șocat pe toți românii. Oamenii n-au știut cum să-l mănânce. A fost...
Rămas bun, maestre! A murit marele actor. Și-a luat adio
Rămas bun, maestre! A murit marele actor. Și-a luat adio
Anunţul surpriză al lui Reghecampf după show-ul făcut de Prodanca la gala lui Gavril
Anunţul surpriză al lui Reghecampf după show-ul făcut de Prodanca la gala lui Gavril
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Antreprenorii români răscumpără businessurile vândute anterior unor fonduri de investiţii
Antreprenorii români răscumpără businessurile vândute anterior unor fonduri de investiţii
Românii sunt obligați să declare. Au termen doar 30 de zile. Statul a impus amenzi
Românii sunt obligați să declare. Au termen doar 30 de zile. Statul a impus amenzi
O nouă corvoadă pentru pensionari. Actele care trebuie depuse la dosar
O nouă corvoadă pentru pensionari. Actele care trebuie depuse la dosar
BANC | Bulă și Bubulina se află la vizionarea unei case
BANC | Bulă și Bubulina se află la vizionarea unei case
Anunţul radical făcut de Leonard Doroftei, la 5 ani după ce a plecat din România: Aveam nevoie de un şoc!
Anunţul radical făcut de Leonard Doroftei, la 5 ani după ce a plecat din România:...
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să te văd, nu o să pot să cânt”
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să...
Preşedintele Iranului, Ebrahim Raisi, a murit în urma prăbuşirii elicopterului în care se afla
Preşedintele Iranului, Ebrahim Raisi, a murit în urma prăbuşirii elicopterului în care se afla
Iulia Vântur, apel disperat către fani: ”Vă rog! Fiecare minut contează”. Ce i s-a întâmplat vedetei
Iulia Vântur, apel disperat către fani: ”Vă rog! Fiecare minut contează”. Ce i s-a întâmplat...
Orașele din România în care se dau bani celor căsătoriți de multă vreme. Cum poți intra în posesia lor
Orașele din România în care se dau bani celor căsătoriți de multă vreme. Cum poți...
Horoscop zilnic pentru luni, 20 mai 2024. Leul își dorește un nou început
Horoscop zilnic pentru luni, 20 mai 2024. Leul își dorește un nou început
×